Netriders 2008

Cristian Săndescu este unul dintre cei cinci studenţi premiaţi de către CISCO la nivel mondial.

 

Bucureşti, 10 iulie 2008. Cristian Săndescu din România este unul dintre cei cinci câştigători ai prestigiosului Concurs Internaţional de Reţelistică NetRiders, a anunţat astăzi organizatorul concursului, Cisco, lider mondial în echipamente pentru telecomunicaţii. Concursul s-a desfăşurat online în data de 9 iulie, simultan în 24 de ţări, şi s-a bucurat de participarea a 70 de candidaţi.

 

Ceilalţi câştigători sunt din Ungaria, Slovenia, Croaţia şi Bulgaria. Cei cinci vor fi premiaţi de Cisco cu o vizită de documentare în Silicon Valley, la San Jose, în ianuarie 2009. Acestia vor petrece o săptămână la sediul Cisco, unde se vor întâlni cu directori, ingineri de sistem şi experţi Cisco, care le vor răspunde la întrebări şi le vor oferi informaţii cu privire la domeniile lor de interes. De asemenea, vor avea ocazia de a se întâlni cu partenerii Cisco şi cu reprezentanţi ai altor mari jucători din industria IT.

 

În vârstă de 21 ani, Cristian Săndescu studiază în prezent la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică din Bucureşti. A făcut primul pas pentru o carieră IT în timpul liceului, când a obţinut certificarea CCNA, pentru ca mai apoi să-şi continue pregătirea in domeniul reţelelor de telecomunicaţii, în cadrul Cisco Networking Academy. Astfel, a continuat sa obţină atât certificări de nivel profesional in reţelistică (BSCI, BCMSN, ISCW, CCAI) cât şi alte certificări importante, precum: MCP (Microsoft Certified Professional), RHCE (RedHat Certified Engineer), CEH (Certified Ethical Hacker). În prezent ocupă poziţia de Consultant la Cabinetul Calin Tatomir.

 

„NetRiders creează o noua dimensiune a Networking Academy. Concursul este în sine o experienţă fascinantă, oferind un bun prilej de a îţi demonstra abilităţile într-un mediu competitiv”, a declarat Cristian Săndescu la sfârşitul concursului.

 

Sursa informațiilor: www.cisco.com